Beneficiile Chirurgie Vasculare

Ce este chirurgia vasculară?

Chirurgia vasculară este o specialitate medicală care se ocupă de tratarea disfuncțiilor vaselor sangvine. Fie că este vorba de artere, vene sau limfatice, chirurgia vasculară este mijlocul prin care circulația sângelui sau a limfei va fi normalizată. În funcție de tipul de afecțiune, procedura terapeutică va fi personalizată.

Ce afecțiuni arteriale se tratează cu ajutorul chirurgiei vasculare?

Cele mai comune afecțiuni arteriale sunt: anevrismele (dilatări ale arterelor din cauza hipertensiunii arteriale), ateroscleroza (depunere de grăsime pe artere), boala arterială periferică (îngustarea lumenului arterial de la nivelul membrelor inferioare), dar și ischemiile. În funcție de mecanismul de producere, ischemiile pot fi acute sau cronice. Ischemia acută se produce prin blocarea lumenului arterial de un tromb (cheag de sânge) sau de o placă de aterom(un fragment de grăsime desprins de pe vasul de sânge), iar ischemia cronică are ca punct de plecare o suferință arterială cronică. Tratamentul va fi stabilit de o echipă medicală formată din chirurgii vasculari ai clinicii împreună cu specialiștii cardiologi.

Ce afecțiuni venoase se tratează cu ajutorul chirurgiei vasculare?

Venele varicoase reprezintă una dintre cele mai frecvente boli ale venelor. Această afecțiune inestetică, dureroasă, se poate trata printr-o operație minim invazivă. Pacientul nu are nevoie de spitalizare prelungită, de obicei este nevoie doar de o singură zi de ambulator. După tratarea afecțiunii, pacientul va trebui să respecte anumite reguli pentru a preveni reapariția varicelor. Va fi îndrumat să poarte ciorapi de contenție, să evite statul în picioare pentru perioade lungi de timp, dar și alte îndrumări personalizate în funcție de patologiile asociate.

Cum se desfășoară operația?

Venele varicoase sunt de cele mai multe ori vene superficiale, de aceea operația chirurgicală este minim invazivă. Chirurgul va lega venele bolnave, le va închide, apoi le va scoate. Fiind vene superficiale, acestea colectează doar sângele de la nivelul pielii, deci scoaterea lor nu este riscantă și nici nu afectează sistemul circulator.

Perioada de recuperare

Pentru procedurile minim invazive o zi de spitalizare în ambulator este suficientă, în timp ce pentru procedurile complexe, perioada de spitalizare este variabilă. Pentru a grăbi procesul de vindecare este indicată mobilizarea precoce. Organismul se va reface mai repede la o persoană activă în comparație cu o persoană sedentară.

Completează formularul de contact pentru a programa o consultație cu Doctor Theodor Motruc sau pentru a adresa o întrebare despre Beneficiile Chirurgie Vasculare :