Cauta in site :
Timp de citire: 4 minute
Dacă v-ați gândit la o intervenție chirurgicală la nivelul sânilor, cu siguranță v-ați întrebat dacă aveți nevoie și de o ridicare a sânilor sau nu.
De-a lungul vieții, corpul unei femei trece prin multe schimbări, în special în perioada sarcinii și a alăptării. Sânii își pot pierde fermitatea, volumul și forma, existând inclusiv posibilitatea ca sânii să se lase. Aceste modificări pot surveni atât în cazul femeilor cu sâni mari, voluminoși, cât și în cazul femeilor cu sâni mici.
Așadar, cea mai bună modalitate de a stabili care dintre aceste proceduri este mai potrivită în cazul dvs. individual este consultarea unui chirurg plastician. Pe lângă examinarea medicală și recomandările de specialitate cele mai potrivite, la luarea acestei decizii vor contribui și alți factori. Dintre cei mai importanți reamintim: poziția mameloanelor, dorința pacientei cu privire la volumul sânilor și mărimea finală a acestora.
O combinație între aceste obiective specifice ar putea conduce către o orientare corectă cu privire la stabilirea tipului de intervenție.
Atunci când sânii își pierd volumul, devenind mai grei în polul inferior, mameloanele, de asemenea, își vor schimba poziționarea. Areolele nu se vor mai situa central iar pierderea elasticității pielii va determina, cel mai probabil și o extindere a dimensiunii acestora.
Ridicarea sânilor va permite atât repoziționarea areolelor într-o poziție mai proporțională, cât și modificarea formei și dimensiunii acestora de către chirurgul plastician.
De cele mai multe ori, pierderea volumului la nivelul sânilor are ca și cauze principale vârsta, sarcina sau alăptarea. Un alt factor care va influența acest aspect este pierderea în greutate. Toți acești factori pot genera un aspect lăsat al sânilor sau o micșorare notabilă a acestora.
În această situație, implantul mamar poate fi utilizat pentru a restabili volumul și forma sânilor, iar dacă pielea este lipsită de tonus și fermitate, o ridicare a acestora ar putea reechilibra complet aspectul final.
Mărirea sânilor, una dintre cele mai frecvente intervenții chirurgicale estetice efectuate la nivel mondial, a devenit, de-a lungul timpului și cea mai populară procedură chirurgicală. Principala nemulțumire legată de aspectul sânilor este dimensiunea acestora. Este posibil ca pacienta să iși fi dorit dintotdeauna sâni mai mari sau pur și simplu, o corecție a asimetriei acestora.
În timpul consultației, chirurgul estetician vă va prezenta toate opțiunile de implant. Veți avea, de asemenea, posibilitatea de a încerca diferite dimensiuni de implant, oferindu-vă o imagine mai bună și amplă despre intervenție și modul în care aceasta va impacta stilul de viață.
Mărirea sânilor și ridicarea sânilor sunt intervenții ce pot fi efectuate atât individual, cât și combinate într-o singură intervenție. Combinate, acestea vor impacta pozitiv bugetul și perioada de recuperare postoperatorie.
Însă, cu toate acestea, chiar și alegerea de a efectua intervenția de ridicare a sânilor după câțiva ani de la o augmentare mamară, nu va fi un impediment în obținerea unui bust frumos și armonios.
Discutați cu Dr. Theodor Motruc despre opțiunile de chirurgie estetică și beneficiați de o mai bună înțelegere a tuturor factorilor implicați într-o astfel de intervenție.
ProgramarePrețul consultației online este redus față de consultația fizică din clinică. Dacă veți opta pentru consultația inițială online, examinarea medicală care va precede intervenția estertică viitoare va fi gratuită.