PROGRAMARE

Mommy Makeover

Acasa // Mommy Makeover

Mommy Makeover

Setul de proceduri Mommy Makeover a fost creat special pentru femeile care au trecut prin experiența sarcinii și a nașterii și care doresc să îmbunătățească sau să revină la aspectul corpului dinaintea nașterii. Intervențiile Mommy Makeover sunt complet personalizate și variază de la un caz la altul, în funcție de nevoile pacientelor și în concordanță cu recomandările medicului estetician.

Ce este Mommy Makeover

Mommy Makeover reprezintă o serie de proceduri efectuate în cadrul aceleiași ședințe chirurgicale, prin care se urmărește îmbunătățirea zonelor corpului afectate cel mai mult de schimbările produse de naștere. În timpul sarcinii, pielea, țesuturile și mușchii abdominali se întind pentru a favoriza dezvoltarea copilului.

În timp ce dieta și exercițiile fizice pot avea un efect vizibil după naștere, e posibil ca pielea și țesuturile să nu mai revină la formele de dinaintea nașterii. Pe lângă sarcină, sânii se modifică și în urma alăptării, iar pentru ameliorarea aspectului acestora exercițiile fizice s-ar putea să nu fie suficiente. Intervențiile Mommy Makeover sunt combinate specific, în funcție de fiecare pacientă în parte, cu implicarea și sub supravegherea atentă a medicului chirurg estetician.

Cele mai populare operații Mommy Makeover cuprind intervenții la nivelul sânilor, liposucția, abdominoplastia, lifting, vulvoplastia și rejuvenarea vaginală.

Ce este Mommy Makeover

Pentru consultația inițială este planificată o discuție cu medicul chirurg estetician, care face o anamneză, consultă pacienta și stabilește un plan de intervenție raportat la nevoile pacientei. Medicul specialist expune beneficiile și riscurile intervențiilor și oferă instrucțiuni detaliate despre pregătirile pentru procedură.

omini-img

Pacientele sunt încurajate să pună întrebări și să clarifice orice nelămurire privind intervențiile pe care urmează să le facă, îngrijirea postoperatorie și recomandări pentru perioada de recuperare. Se recomandă reducerea consumului de țigări și evitarea administrării medicamentelor antiinflamatoare, anticoagulante sau suplimente timp de cel puțin 2 săptămâni înainte de operație, deoarece acestea pot crește riscul de complicații în timpul intervenției.

Cui se adresează setul de proceduri Mommy Makeover

Procedurile incluse în setul Mommy Makeover se adresează femeilor care au trecut printr-o sarcină și prin experiența nașterii și al căror corp a suferit modificări considerabile.

Este recomandat să se ia în considerare că intervențiile Mommy Makeover au un efect mai bun la cel puțin 6 luni de la naștere sau la șase luni după întreruperea alăptatului. Alegerea cea mai sănătoasă pentru corp este să se aștepte recuperarea firească și naturală după naștere (cum ar fi contarctarea uterului și micșorarea țesutului mamar).

Procedurile Mommy Makeover cuprind două sau mai multe operații în cadrul aceleiași intervenții și vizează:

Modificări ale abdomenului

Schimbările care apar în corpul feminin în timpul sarcinii sunt adesea cele mai evidente în zona abdomenului. Toate femeile experimentează schimbări hormonale normale în timpul sarcinii, care permit mușchilor peretelui abdominal să se relaxeze (diastaza rectului) și să se adapteze la dimensiunea bebelușului pe măsură ce acesta crește în uter.

Deși la unele femei țesuturile abdominale revin la starea de dinaintea nașterii, majoritatea pacientelor rămân cu pielea lăsată (ptoză), cu separarea și bombarea mușchilor abdominali inferiori sau cu o combinație a tuturor acestor efecte. Pacientele care experimentează o naștere prin cezariană sau au suferit o intervenție chirurgicală abdominală anterioară se pot confrunta cu urme ale unor cicatrici vizibile și dureroase.

Modificări ale sânilor

În timpul unei sarcini schimbările la nivelul sânilor sunt inevitabile, fie că o femeie alege sau nu să alăpteze după naștere. Pe măsură ce corpul feminin se pregătește pentru producția de lapte (cunoscut sub numele de lactație), glandele de lapte din sâni se măresc și înlocuiesc țesutul adipos. După naștere, aceste glande se micșorează și rămâne un înveliș de piele cu puțină grăsime. Drept urmare, în urma sarcinii, sânii nu mai sunt atât de plini, au tendința de a se lăsa mai jos și, de obicei, dezvoltă vergeturi.

Modificări ale conturului corpului

În urma sarcinii pot rămâne zone de grăsime pe șolduri, spate și coapse, care nu dispar, chiar și cu un regim strict de exerciții fizice și dietă alimentară. Multe dintre modificările hormonale care apar în timpul sarcinii au ca rezultat modificări permanente ale corpului, cum ar fi aceste depozite adipoase localizate.

Tipuri de intervenții Mommy Makeover

O intervenție chirurgicală Mommy Makeover va varia în tehnică și timp, în funcție de procedurile individuale care sunt efectuate și de nivelul de corecție necesar. O procedură Mommy Makeover durează între 2 și 5 ore și depinde de numărul și complexitatea intervențiilor efectuate.

Liposucția

Liposucția oferă o metodă sigură și rapidă de a reduce cu precizie depozitele de grăsime dificil de îndepărtat, care nu dispar, în ciuda antrenamentelor și a dietei alimentare. Candidatele pentru această intervenție sunt, în general, sănătoase și au o greutate corporală stabilă. Liposucția se realizează la nivelul abdomenului, în zona brațelor, a coapselor sau a spatelui.

Abdominoplastia

Abdominoplastia (sau procedura Tummy Tuck) îndepărtează excesul de piele și grăsime și, în cele mai multe cazuri, reface mușchii slăbiți sau separați, creând un profil abdominal care devine mai neted și mai ferm. Stratul muscular este strâns, remodelând peretele abdominal și îmbunătățind mult aspectul și rezistența acestuia. În rezultat, pacientele se bucură de un abdomen plat, bine tonifiat și o secțiune mediană sculptată. Vergeturile care se formează în timpul sarcinii sunt, de asemenea, frecvent abordate în timpul unei abdominoplastii.

Modificări la nivelul sânilor

Refacerea sânilor implică cel mai adesea o combinație de creștere a sânilor (augmentare) și lifting mamar, dar aceste proceduri variază de la o pacientă la alta. Mărirea sânilor restabilește sau adaugă volum sânilor și implică plasarea chirurgicală a unui implant mamar umplut cu silicon în spatele fiecărui sân sau folosirea propriei grăsimi prin transferul de grăsime.

În timpul unui lifting mamar (mastopexie), excesul de piele este îndepărtat pentru a ridica și remodela sânii. De asemenea, există și situații în care sânii rămân mai mari după sarcină și alăptare, necesitând o mamoplastie de reducere și, simultan, un lifting mamar.

omini-img

Lifting în zona coapselor

Combinația dintre liftingul coapsei și liposucție îndepărtează excesul de piele și grăsime pentru a strânge și netezi contururile interioare și/sau exterioare ale coapselor. Pacientele care au acumulat cantități disproporționate de grăsime persistentă în coapse după naștere sunt cele mai bune candidate pentru această procedură. Liftingul posterior al coapsei este adesea efectuat în același timp cu liftingul feselor, pentru a ridica pielea posterioară a coapsei.

Lifting în zona brațelor

Liftingul din zona brațelor, în combinație cu liposucția, îndepărtează excesul de piele și grăsime și este ideal pentru mamele care au încercat să facă mișcare și să mențină o dietă sănătoasă, dar au rămas cu pielea lăsată și/sau brațele mari după naștere sau slăbire.

Lifting și mărirea feselor

O ridicare și mărire în volum a feselor cu transfer de grăsime (Brazilian Butt Lift) sunt intervenții folosite pentru fermitatea posteriorului și pentru a sculpta simultan o talie mai subțire și o siluetă de clepsidră. Prin lifting se îndepărtează excesul de piele pentru a netezi contururile feselor, în timp ce un Brazilian Butt Lift îndepărtează zonele de grăsime nedorite și aduce grăsime unde este necesar.

Rejuvenare vaginală

Vaginoplastia restabilește forma vaginală care a fost distorsionată în timpul nașterii. Această procedură poate fi realizată prin laser și implică îndepărtarea țesutului vaginal întins și reducerea deschiderii vaginale. Pot beneficia de această procedură pacientele ale căror țesuturi vaginale s-au întins odată cu vârsta și cu nașterea, pentru care exercițiile Kegel au eșuat și/sau pentru care satisfacția sexuală nu mai este cea dinainte.

Vulvoplastia este o altă procedură ce poate fi efectuată ca parte a Mommy Makeover, pentru refacerea vulvelor și pentru a reduce lungimea labiilor mici din motive cosmetice, de confort, igienă sau sexuale.

Beneficii și rezultate ale procedurilor Mommy Makeover

Deoarece procedura Mommy Makeover presupune îmbunătățirea mai multor zone ale corpului într-o singură intervenție chirurgicală, pacientele sunt anesteziate o singură dată și trec printr-o singură perioadă de recuperare. Recuperarea Mommy Makeover în sine variază între femei și va depinde de o serie de factori, cum ar fi ce proceduri sunt efectuate și starea fizică a pacientei înainte de operație.

omini-img

Primele rezultate sunt vizibile imediat după intervenție, iar rezultatul final va deveni mai evident pe măsură ce inflamațiile postoperatorii se disipează în primele trei luni după operație.

Recomandări postoperatorii și de recuperare

În urma intervenției chirurgicale pacientele se simt obosite din cauza efectelor anestezicului și experimentează un oarecare disconfort. Medicul va prescrie medicamente analgezice, iar timp de o săptămână pacientele vor respecta un regim mai limitat în activități: vor putea conduce la cel puțin o săptămână după operație și li se va recomanda să doarmă pe spate sau pe o parte, cu partea superioară a corpului și picioarele ridicate. Articolele de îmbrăcăminte cu compresie sunt utile pentru a susține noua formă corporală, pentru a crește confortul și pentru a minimiza umflarea. Orice exercițiu fizic intens (inclusiv actul sexual în cazul procedurii de vulvoplastie) trebuie evitat în primele 4 săptămâni.

După operație este normal ca zonele unde s-au efectuat procedurile să se inflameze și să se înroșească, efecte ce se estompează treptat și dispar în cel mult șase săptămâni. De regulă, recuperarea după o procedură Mommy Makeover durează aproximativ 3 luni, însă timpul de recuperare depinde de tipul procedurilor efectuate și de capacitatea corpului de a se recupera.

În procesul recuperării sunt planificate cel puțin 3 programari postoperatorii: una la o săptămână după operație, una la 2 luni postoperație și ultima programare - la 6 luni după operație.

Majoritatea femeilor pot relua activitățile regulate în decurs de 1-2 săptămâni după operație. Pentru a permite o vindecare adecvată și pentru a obține rezultate cosmetice optime, totuși, este esențial să urmați îndrumările de îngrijire postoperatorie care vă vor fi date și explicate înainte și după intervenția chirurgicală.

Sarcina și nașterea sunt experiențe importante și unice, care aduc schimbări radicale în rutina zilnică și nu numai: modificările la nivelului corpului sunt la fel de accentuate, iar acest lucru poate duce la un disconfort fizic și psihic în rândul mamelor. Mommy Makeover a fost special creat în sprijinul femeilor care se confruntă cu aceste probleme, punându-le la dispoziție soluții de remodelare corporală pentru creșterea calității vieții și a respectului de sine.

Omini logo

VREAU O PROGRAMARE

Pentru consultații, investigații sau proceduri vă puteți programa online și un reprezentant Omini Clinic vă va contacta în cel mai scurt timp posibil.